Sufocare

Ce face Chuck Palahniuk ca să nu ejaculeze în timpul sexului? Se gândește la morga cu morții ei, la boli, la căcat, la durere ș.a.m.d. Ce face Palahniuk când vede o femeie sexy? Se gândește la bolile ei care o vor duce inevitabil la moarte, nu înainte de-a o înnebuni. Exagerez, asta o face de fapt Victor Mancini, personajul romanului Sufocare de Chuck Palahniuk, dar cel puțin 6 luni, atât cât a scris cartea, Palahniuk a gândit ca personajul său.

Ca și celelalte romane ale lui Palahniuk, Sufocare e scris și construit impecabil, ceea ce m-a făcut să cred că Palahniuk nu mai riscă, merge pe rețeta care l-a făcut deja comercial. Ceea ce nu e neapărat rău, atâta timp cât nu devine Dan Brown. Romanul are două feluri de scriituri: una la pers. I și una la pers. a III-a. Ambele îl au ca personaj principal pe Victor, doar că în cea la pers. a III-a în ipostaza lui de copil. Dintr-un copil crescut pentru a schimba lumea și adoptat de numeroase familii și răpit de la ele de mamă, Victor ajunge un bărbat care trăiește într-un simulacru continuu. Chiar și serviciul lui oficial constă în a simula un țăran din secolele trecute. Simulează sufocarea în restaurante, pentru a crea „eroi” care-l vor salva și-l vor întreține, simulează rolul fiului bun având grijă de mama lui, dar de fapt nu-i vrea vindecarea, simulează tratamentul pentru obsedații sexuali, dar de fapt merge la ședințe pentru sex. Simulează până crede – asta-i evoluția romanului.

Palahniuk își construiește romanul și la nivel de limbaj și motive. Întâlnim fraza „…nu e cel mai potrivit cuvânt, dar e primul care-mi vine în minte” – de nenumărate ori. Sau „vezi și…”

Sufocare e un bildungsroman romantico-nihilist, în care personajul se trezește din propria minciună. El ca și cum face cubul Rubick, apoi îl desface, rezultatul fiind, oricum, și inevitabil – moartea, pe care o vede obsesiv în toate. E de admirat cât de mult a studiat  Palahniuk medicina pentru acest roman. Medicina, care oricum e de aceeași părere cu personajul lui alienat, care oricum seamănă prea tare cu omul contemporan.

Deși e plin de orori, Sufocare e un roman de week-end. Nimic nu ne mai sperie:). Și o frază care mi-a plăcut mult: „Unora n-ar trebui să li se permită accesul în biblioteci decât cu rețetă de la medic.”

*Chuck Palahniuk, Sufocare, Ed. Polirom, 2004